Administrarea solicitarilor de anulare/stergere a conturilor trimise de catre utilizatori

Odata cu crearea unui cont de utilizator pe magazinul tau sau prin plasarea unei comenzi, clientii isi dau consimtamantul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de catre magazinul tau. 

Totodata, legislatia in vigoare permite oricarei persoane care a intrat astfel in contact cu magazinul tau, sa solicite stergerea contului de utilizator sau a datelor personale salvate.

Anularea contului unui utilizator se poate face in doua moduri: prin Anonimizare sau prin Stergere permanenta a datelor personale. 

Activarea optiunii de anulare cont

Optiunea de anulare cont permite utilizatorului sa trimita o solicitare pentru anularea contului de utilizator din magazin.

Important

In configuratia standard, optiunea de anulare cont este dezactivata. 

Pentru a activa optiunea in cadrul magazinului, acceseaza pagina Confidentialitate & Cookies, mergi in sectiunea Informatii personale si activeaza optiunea Permite utilizatorilor sa solicite anularea contului din magazin.

Nota

Optiunea de a solicita anularea contului va fi afisata in contul de client al fiecarui utilizator din magazin.

Dupa activarea optiunii, poti inclusiv sa editezi mesajul standard afisat in pagina de anulare cont.

In cadrul setarii Mod de procesare a anularii contului de utilizator poti opta pentru modul in care vor fi eliminate din sistem datele asociate contului anulat:

  • Anonimizare - datele vor fi rescrise intr-un format care sa nu mai permita identificarea acestuia;
  • Stergere permanenta - contul si toate datele asociate vor fi sterse definitiv.

Alege apoi daca vrei sa confirmi utilizatorului prin email faptul ca a fost procesata cererea sa de anulare cont si apasa Salveaza.

Anonimizarea datelor personale

Daca alegi ca anularea contului de utilizator sa se realizeze prin procedeul de Anonimizare a datelor personale, informatiile vor fi rescrise intr-un format care sa nu mai permita identificarea utilizatorului, iar acesta nu va mai putea sa isi acceseze contul dupa procesarea cererii sale de anulare.

Datele clientului vor fi anonimizate in toate locatiile din panoul de control al magazinului (comenzi, lista clienti), cu exceptia documentelor fiscale. In cadrul facturilor fiscale si chitantelor datele clientului vor ramane nemodificate, conform prevederilor legale.

Nota

Comenzile plasate de clienti ale caror date au fost ulterior anonimizate nu vor fi sterse din sistem.

Stergerea datelor personale

Daca alegi ca anularea contului de utilizator sa se realizeze prin procedeul de Stergere permanenta, aceste informatii si contul utilizatorului vor fi sterse din sistem dupa procesarea cererii de anulare.

Datele clientului vor fi sterse din lista de clienti, dar vor ramane disponibile in continuare in cadrul facturilor fiscale si chitantelor, conform legislatiei, precum si in cadrul comenzilor.

Nota

Comenzile plasate de clientii care au solicitat stergerea datelor personale vor putea fi sterse in cadrul procesarii manuale a cererilor de anulare utilizand o setare dedicata sau poti sterge comenzile separat din listingul de comenzi.

Ce trebuie sa faca utilizatorul pentru a-si anula contul?

Dupa activarea optiunii de solicitare a anularii contului de catre client, in contul utilizatorului va fi afisat un buton de anulare a contului, in sectiunea Contul meu.

La accesarea butonului Anuleaza cont, utilizatorul va putea trimite o cerere de anulare a contului.

Imediat dupa trimiterea cererii de anulare cont, utilizatorul va fi delogat din cont si va primi pe email o confirmare de trimitere a cererii de anulare.

Mai departe, anonimizarea sau stergerea permanenta vor avea loc doar dupa ce a fost procesata cererea de anulare cont.

Tip

Daca utilizatorul isi reacceseaza contul cat timp cererea este in asteptare (nu a fost inca procesata), atunci cererea de anulare cont va fi stearsa automat din sistem si astfel nu va mai putea fi procesata. Daca utilizatorul inca mai doreste anularea contului, va fi necesar sa trimita o noua cerere de anulare cont.

Procesarea cererilor de anulare cont

Toate cererile pentru anulare cont se regasesc in pagina dedicata, la accesarea Clienti > Solicitari stergere cont.

Cererile pot fi procesate Automat de catre sistem sau Manual, utilizand modul de procesare pe care l-ai ales (Anonimizare/Stergere).

Procesarea automata a cererilor de anulare cont

Cererile de anulare cont sunt procesate de sistem in mod automat la un anumit interval de timp, pe care il poti defini in functie de preferinte din Setari > Confidentialitate & Cookies.

Selecteaza numarul de zile dupa care vor fi procesate automat cererile de anulare si apasa Salveaza.

Procesarea manuala a cererilor de anulare cont

In cazul in care vrei sa procesezi o cerere de anulare cont inainte ca aceasta sa fie procesata automat de sistem, o poti procesa manual.

Acceseaza Clienti > Solicitari stergere cont, selecteaza cererea pe care doresti sa o procesezi si apasa butonul Proceseaza.

In continuare, ti se va solicita confirmarea actiunii de Anonimizare sau Stergere a datelor, in functie de setarile tale:

  1. Daca ai optat pentru Anonimizarea datelor, pe langa confirmarea actiunii vei putea trimite si o confirmare via email catre clienti dupa finalizarea procesului de anonimizare.
  2. Daca ai optat pentru Stergerea permanenta a datelor, pe langa actiunea de confirmare poti sterge si comenzile aferente clientilor, precum si sa trimiti o notificare via email catre clienti dupa finalizarea procesului de anonimizare.

Nota

Procesarea cererilor de anulare cont este o actiune ireversibila si nu vei mai putea restaura datele anonimizate sau sterse.

Te-a ajutat acest articol? Multumim pentru feedback A aparut o problema la trimiterea feedback-ului dvs.. Te rugam sa incerci din nou mai tarziu.