Ce este si cum ma ajuta clasificarea de tip ABC a produselor din catalogul magazinului?

Clasificarea ABC a produselor este o metoda de gestionare a inventarului si a resurselor care ajuta la prioritizarea produselor in functie de importanta lor relativa pentru afacere. 

Poti identifica in functie de clasa produsele care prezinta cel mai mare, respectiv cel mai scazut interes pentru cumparatorii magazinului, pentru a obtine avantaje precum:

  • Optimizarea stocurilor - prin monitorizarea produselor de clasa A, poti crea mai usor comenzi de aprovizionare pentru produsele care au cea mai mare influenta asupra valorii totale a stocului, in timp ce in cazul produselor din categoriile B si C poti avea o abordare ceva mai relaxata; 
  • Reducerea costurilor - optimizarea stocurilor si a comenzilor poate reduce costurile asociate cu pastrarea si gestionarea inventarului;
  • Imbunatatirea incasarilor - concentrarea eforturilor pe produsele din categoria A contribuie la maximizarea vanzarilor si a profitului, imbunatatind astfel cashflow-ul din magazin;
  • Cresterea eficientei operationale - alocarea resurselor de management, timp si bani catre produsele care aduc cea mai mare valoare poate creste eficienta in gestionarea resurselor;
  • Decizii informate de achizitie si aprovizionare - pot fi stabilite politici de achizitie si reaprovizionare bazate pe importanta produselor, reducandu-se astfel riscul de supra-aprovizionare sau de creare stocuri nevandabile.

Nota

Clasificarea produselor este semnalizata in listingul de produse din magazin in zona de detalii despre produs.

Un produs este clasificat numai daca sunt incluse in comenzi, indiferent daca acesta are statusul de Plata in asteptare sau Platita. Produsele neincluse in nicio comanda nu vor primi clasificare.

Clasificarea ABC a produselor din catalog este realizata astfel:

1
Sistemul va calcula in mod automat Valoarea de Consum Anuala (ACV) pentru fiecare produs, inmultind cererea anuala cu pretul unitar.
Nota

Valoarea de Consum Anuala (ACV) reprezinta valoarea totala a achizitiilor realizate pentru un anumit produs pe parcursul unui an.
2
Produsele vor fi clasificate apoi in ordine descrescatoare dupa ACV, dupa care va fi calculat procentul cumulativ din valoarea totala a ACV:

  • A - produsele care contribuie la primele 70% din valoarea totala a ACV;
  • B - produsele care contribuie la urmatoarele 20% din valoarea totala a ACV;
  • C - produsele care contribuie la ultimele 10% din valoarea totala a ACV.
  • Nota

    Poti filtra produsele din catalogul magazinului in functie de clasificare ABC prin accesarea din listing-ul de produse a meniului Mai multe filtre, click pe filtrul Clasificare produs si selectarea clasei dorite, urmata de apasarea butonului Filtreaza.

    Te-a ajutat acest articol? Multumim pentru feedback A aparut o problema la trimiterea feedback-ului dvs.. Te rugam sa incerci din nou mai tarziu.