Cum adaug in magazin un banner de tip Multi-image?

Bannerele de tip Multi-image sunt compuse dintr-o singura imagine de tip colaj, creata automat pe baza mai multor imagini incarcate separat. Aceste bannere pot fi adaugate in cadrul bannerelor Standard, in pozitiile Page top, respectiv Custom.

Pentru exemplificare, vom prezenta scenariul adaugarii unui banner de tip Multi-image intr-un banner Standard, in pozitia Page top.

  1. Mergi in Website > Bannere;
  2. Acceseaza meniul asociat butonului Adauga banner si da click pe optiunea Adauga banner standard;


  3. In overlayer, da click pe optiunea Page top si apoi pe optiunea Multi-image;
  4. Introdu o denumire, folosita pentru identificarea interna a banner-ului;
  5. Selecteaza limba pentru care va fi afisat banner-ul (daca ai adaugat in magazin mai multe limbi suplimentare, banner-ul va fi afisat doar pentru limba pe care o selectezi);
  6. In setarea Locatie selecteaza daca vrei ca banner-ul Multi-image sa fie afisat in Toate paginile magazinului sau doar in anumite pagini (Homepage, Pagina categorie, Pagina brand, Cart etc);
  7. Activeaza optiunea Wide content daca vrei ca banner-ul sa se desfasoare pe toata lungimea ecranului;
  8. In sectiunea Continut banner acceseaza butonul Adauga imagine si incarca imaginile care vor compune banner-ul. La adaugarea fiecarei imagini in parte vei regasi urmatoarele optiuni de incarcare a imaginilor:
    • Standard - vei putea seta un atribut ALT pentru imagine, sa asociezi URL-ul catre care va directiona imaginea si sa selectezi daca vrei ca URL-ul sa se deschida in aceeasi fereastra (optiunea Self) sau intr-o fereastra distincta (optiunea Blank);
    • Html - suplimentar fata de adaugarea unui banner standard vei putea sa incarci continutul HTML dorit si sa realizezi setari referitoare la alinierea imaginii in cadrul banner-ului, la spatierea textului si a containerului, precum si cromatica textului si a fundalului;
    • Predefinit - optiunea iti permite sa utilizezi optiunile predefinite de editare a imaginii pe care o adaugi. Pe langa setarea unui atribut ALT pentru imagine si asocierea unui URL catre care va directiona imaginea, poti introduce un titlu si un text pentru aceasta, butoane, poti selecta modul de dispunere a textului si a butoanelor in cadrul bannerului si poti realiza alte setari avansate privitoare la containerul de continut.
  9. Selecteaza in continuare formatul bannerului pe care vrei sa il adaugi;
  10. Introdu apoi numarul de pixeli cu care vrei sa spatiezi bannerul fata de continutul existent in partea superioara (Spatiere top), sau fata de continutul existent in partea inferioara (Spatiere bottom). Totodata, poti seta spatiul dintre imaginile care compun bannerul (Spatiere intre imagini);
  11. Activarea optiunii Mod responsive iti permite ca pe dispozitivele mobile imaginile sa fie afisate pe un singur rand, cu posibilitatea de swipe;
  12. Daca activezi optiunea Galerie foto, la click pe una dintre imagini in magazin se va deschide o galerie cu imaginile intr-un pop-up la dimensiune marita;
  13. Optional, adauga o Clasa CSS aditionala pentru banner;
  14. Suplimentar, din setarea Valabilitate poti defini perioada in care bannerul va fi afisat in shop (la expirarea acesteia, bannerul va fi dezactivat in mod automat de la afisare);
  15. Selecteaza apoi daca doresti ca banner-ul sa fie afisat pe orice dispozitiv sau doar pe Desktop ori Mobile;
  16. In setarea Status, optiunea Activ este selectata in mod implicit. Daca selectezi optiunea Inactiv, bannerul nu va mai fi afisat in website;
  17. Apasa Salveaza.

Demo

Vezi aici magazin demo cu modul de afisare a unui banner de tip Multi-image.

Te-a ajutat acest articol? Multumim pentru feedback A aparut o problema la trimiterea feedback-ului dvs.. Te rugam sa incerci din nou mai tarziu.